Tratament cu keratină

Keratina, vitamina esențială a părului!

De multe ori trăim cu senzația că părul nostru este asemenea Vatican: stat în stat. Nu ne dă ascultare, face ce își dorește. Ne enervăm, ne strică ziua și suntem în pragul disperării.

ÎNSĂ, înainte de a trăi aceste stări, ar trebui să ne punem o întrebare simplă: i-am asigurat părului factorul de care are nevoie pentru a fi maleabil?

Ei bine, părul nostru este la fel de viu ca și noi – hrana îi este tot atât de necesară precum ne este și nouă. Există o componentă în firul de păr, responsabilă de sănătatea lui și de funcția de „ascultare” în fața doleanțelor noastre stilistice. KERATINA.

Aproximativ 85% din componenta părului nostru este reprezentată de această substanță.

Tratament cu keratină Kerasilk

Ca orice vitamină din corp, keratina este afectată de stilul de viață pe care îl avem. Astfel, stresul, alimentația necorespunzătoare, poluarea, tratamentele chimice aplicate părului, factorii din mediu precum soarele, gerul, ploaia, ninsoarea, vântul afectează nivelul și calitatea keratinei din păr.
Cum se manifestă? Părul își pierde din elasticitate, devine rebel, lipsit de strălucire.

Ce este de făcut?

Dacă stilul de viață nu poate fi corectat în totalitate, iar cu factorii naturali din mediu nu se poate lupta, atunci specialiștii unui salon profesional sunt soluția!
Printr-un tratament cu keratină naturală Kerasilk, aceasta intră în firul de păr în profunzime, reparând structura acestuia. Părul redevine moale, strălucitor și bogat, făcându-l ușor de coafat.
Keratina naturală folosită de sistemul Kerasilk nu se așază pe firul de păr, nu îl sigilează, ci pătrunde adânc, până aproape de cortex-ul firului de păr, permițând astfel serviciul de vopsire cu rezultate deosebite.

Formula specială KERASILK

Formula specială Kerasilk din produsele de îngrijire pentru acasă ajută la întreținerea rezultatului și în afara salonului. Este important ca la fiecare spălare să fie folosite șamponul și masca din gama Kerasilk Control.
Doar astfel, rezultatele obținute prin tratament cu keratină Kerasilk pot fi menținute până la 5 luni.

Recomandări pre / post tratament:

La 48 ore după un tratament cu keratină Kerasilk, părul se spală
Părul este lăsat liber, NU se folosesc accesorii de prindere: elastic, clips, agrafe
Părul poate fi vopsit la 1 săptămână după un tratament cu keratină
Se va evita vopsirea părului înainte de acest tratament cu keratină. Ingredientele din Keratin Kerasilk și temperatura înaltă necesară pentru activarea cheratinei pot scoate pigmentul de vopsea din păr
Un tratament cu keratină Kerasilk poate fi repetat atunci când efectele nu mai sunt vizibile, dar nu mai devreme de 1 lună de la cel precedent!

Un tratament cu keratină Kerasilk este versatil, efectele sale fiind vizibile imediat.

Nu în ultimul rând: este blând cu părul tău!